luni, 20 septembrie 2010

Ieromonah Ghelasie: Creştinism vs. Iconoclasm
















În sens Teologic Creştin, ICOANA de ÎNTRUPARE HRISTICĂ este Taina FIULUI Lui DUMNEZEU CUVÂNTUL care „S-a făcut Trup”. ÎNTRUPAREA este coextensivă cu Planul Veşnic al Lui DUMNEZEU cu privire la Creaţie. FIUL Lui DUMNEZEU în Sine este CHIPUL Născut din DUMNEZEU TATĂL. Prin Naşterea Sa şi într-un Chip de Creaţie, El se face şi Fiul Omului. ICOANA de ÎNTRUPARE este tocmai această Taină a FIULUI Lui DUMNEZEU care se face totodată şi Fiul Omului. Iată ICOANA de ARĂTARE A CHIPULUI Lui DUMNEZEU în ÎNTREGIME. Iată ARĂTAREA CHIPULUI Lui DUMNEZEU care se UNEŞTE mai întâi cu Lumea Sa Creată, ca şi Lumea să se poată UNI cu DUMNEZEU. Iată Practica Isihastă, ca Mistică a UNIRII cu CHIPUL Lui DUMNEZEU Cel ARĂTAT-ÎNTRUPAT.

Iconoclaştii (cei care exclud orice zugrăvire a Chipului) se împiedică cel mai mult de materia Icoanei, considerând că Chipul Spiritual nu se poate reprezenta. Pentru Neofit Pustnicul însă, cel mai important este VIUL ICONIC. Anticii erau obişnuiţi cu „magia” formelor, semnelor şi chipurilor, acestea fiind generatoare de energii de cele mai multe ori nocive. Anticii sunt superstiţioşi faţă de orice formă şi ritualurile lor sunt majoritatea în scopul atenuării negativului acestora.
Şi Ştiinţa de astăzi confirmă multitudinea de „energii” ale formei obiectelor, fiecare formă producând o altă formă de energie. Se încearcă chiar o „manevrare” a energiilor prin specificul formelor respective. Practicile semi-ştiinţifice ale energeticienilor din fizică şi medicină se bazează pe aceste „energii ale formelor”.
Nenorocirea este că Ştiinţa neglijează faptul că Formele mai depind şi de Taina CHIPULUI PERSONAL al acestora. Anticii legau Formele obiectelor de Zei şi spirite, ca cei ce puteau controla energiile Formelor şi Reprezentărilor. Ocultismul de astăzi lucrează tot pe această bază. Moise interzice categoric orice Reprezentare de Chip şi formă, tocmai pentru prevenirea energiilor oculte care pot fi confundate cu HARUL DIVIN (după cum îl confundă şi astăzi mulţi).
Creştinismul Vine, însă, cu Permisiunea CHIPULUI ICONIC, tocmai datorită ARĂTĂRII PERSOANEI CHIPULUI Adevărat care exclude „magia” eronată a CHIPULUI Reprezentat. CHIPUL Reprezentat, dacă nu este legat de PERSOANA CHIPULUI respectiv, produce un „energism rupt de CHIP” care cade în ocultismul magic. Idolatria antică uneşte Zeii şi Spiritele cu energetismul Reprezentării lor. De aceea zic Sfinţii Părinţi că idolii antici sunt „draci”, fiindcă au activul magic ocult.

Mistica ICONICĂ a Pustnicului Neofit este în acest RITUAL Gestic dintre PREZENŢA-VIUL PERSOANEI şi Reprezentarea sa şi într-un Chip Întrupat Zugrăvit. Aşa, Trupul Zugrăvit capătă Sfinţirea SUPRA-VIULUI PREZENŢEI PERSOANEI, care nu transformă materia, ci o face „părtaşă-participantă” la Taina Cea de DINCOLO. De aici şi Practica.


(pasaje extrase din volumul: Ieromonah Ghelasie Gheorghe, "Scrieri Isihaste", ed. Platytera, Bucureşti, 2006, pp. 221, 223-225).

Un comentariu:

Florin Caragiu spunea...

Hello! Thank you very much for the invitation; unfortunately, I can't read Greek. I hope to learn some time Greek, it's a beautiful language.
All the best!
Florin