Minunata înţelepciune populară ne sfătuieşte ca „despre morţi să vorbim numai de bine”. De altfel, despre Părintele Ghelasie nici nu se poate vorbi decât de bine.
Când eram mai tânăr, aveam obiceiul de a face în fiecare an, câteva vizite la Mânăstirea Frăsinei, în special în perioada Sfintelor Sărbători ale Paştelui. L-am cunoscut pe regretatul Ghelasie din vremea când era simplu călugăr la Mânăstirea Frăsinei.
Era perioada tiraniei comuniste, iar noi ne-am permis să discutăm, nu politică, ci probleme mistice, filozofice şi spirituale, precum şi să facem schimb de idei, de cărţi şi de diferite materiale ce nu puteau fi procurate în mod oficial, fapte care constituiau grave abateri în concepţia organelor represive comuniste.
Nu-mi voi permite să-i aduc laude sau osanale, deşi le-ar merita din numeroase puncte de vedere: al personalităţii sale, al trăirii isihaste, al extraordinarei calităţi de duhovnic, al strădaniilor depuse în aprofundarea cunoaşterii, al excelentelor calităţi de ascultător, înţelegător şi de minunat sfătuitor şi îndrumător, al contribuţiei adusă isihasmului şi medicinii isihaste, precum şi al darului de a scrie, cu uimitoare uşurinţă şi profundă inspiraţie.
Ceea ce scria Părintele Ghelasie sub inspiraţie divină era definitiv şi curgea ca apa curată şi continuă a unui izvor de munte, care nu are nevoie de nici o purificare, care trebuie sorbită şi asimilată aşa cum este, deşi unii o privesc cu suspiciune, deoarece deşi ea curge continuu şi liniştit, e nevoită a face mici salturi şi emite unele zgomote, datorită pietrelor pe care trebuie să le depăşească.
Din orice eveniment, din orice acţiune, din orice experienţă proprie sau efectuată şi trăită de alţi semeni, Părintele Ghelasie ştia să tragă învăţămintele necesare, să le aplice şi să le împărtăşească şi altora.
Despre isihasm, părintele Ghelasie afirmă că este drumul duhovnicesc spre împărăţia vieţii. Taina isihastă este aceea care asigură calea duhovnicească spre împărăţia vieţii, care se deschide prin porţile inimii. Este taina sau jăraticul prin care se poate descoperi „calul harismatic”, care este biruitorul minţii. Aşa cum jăraticul este format din lemn şi foc în plan fizic, în plan sufletesc el este învăţătura duhovnicească şi rugăciunea, sau mai clar, este cuvântul şi duhul, care sunt biruitorii minţii.
În ceea ce priveşte „medicina isihastă” citez următoarele: „Medicina Isihastă este o Taină a Vieţii. Cine nu consideră Viaţa Un Dar de Taină, cine nu Trăieşte Viaţa ca pe o Taină, care nu vede în Viaţă un Miracol, toţi aceştia vor desconsidera şi orice Relatare despre Sacrul Vieţii. Taina Vieţii este Sufletul, după cum Taina Sufletului este Dumnezeu. Doar un Corp cu Sufletul său este Viu. Şi doar un Suflet Unit cu Dumnezeu este un Suflet plin de Viaţă”.
Închei prin a-mi afirma convingerea că cei ce l-au cunoscut şi l-au iubit cu adevărat şi în mod dezinteresat pe Părintele Ghelasie nu trebuie să-l plângă, nici pentru că i-ar fi părăsit pe ei, nici pentru că el ar fi părăsit prematur această viaţă terestră efemeră, ci să fie convinşi că aceasta a fost voia lui Dumnezeu, că sufletul lui a fost rânduit într-un loc foarte luminos şi că în funcţie de gradul în care se învredniceşte fiecare, el continuă a veghea asupra lor şi, cu certitudine, când vor părăsi această viaţă pământească, îl vor putea reîntâlni.
(text apărut în postfaţa volumului Ierom. Ghelasie, "Medicina Isihastă", ed. Platytera, Bucureşti, 2009, pp. 331-333.)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu